O parte importantă a activității de traducător este ocupată de munca de cercetare. Cu câteva decenii în urmă, un vocabular dezvoltat – atât în limba română cât și în limba din care se realiza traducerea – și talentul literar, capacitatea traducătorului de a se juca, armonios, cu cuvintele, de a le alege pe cele mai potrivite erau tot atâtea calități ce defineau „traducătorul ideal”. Pregătirea teoretică în domeniu era doar o alternativă, nu o componentă obligatorie în formarea tânărului practician. Mulți dintre colegii mei de generație, între care și traducători consacrați remarcabili, vor fi îndată de acord cu această opinie. Există chiar păreri conform cărora teoria împiedică desfășurarea adevăratului talent în descifrarea textului-sursă – mai ales în cazul traducerii literare.

Asta îmi amintește de un interviu cu Sergiu Celibidache, în care marele dirijor spunea – citez din memorie: „muzica vine din interiorul tău; nu ai nevoie să o cauți în afară…” Da, talentul este giuvaerul prețios ce se ascunde în interiorul nostru; totuși, el trebuie șlefuit pentru a scoate la lumină o capodoperă. Astăzi, talentul înnăscut al traducătorului nu mai este suficient; specializarea și diversificarea activităților ce compun munca de zi cu zi a traducătorului se bazează și pe o pregătire teoretică adecvată, pe înțelegerea deprinsă și coordonată a unui cadru conceptual din ce în ce mai complex, în care tehnica de vârf ocupă un rol foarte important.

Așadar, în domeniul traducerii, cercetarea este un factor fundamental pentru actualizarea informațiilor, pentru înțelegerea noilor cerințe și, la urma urmelor, pentru menținerea și dezvoltarea propriului talent. O simplă căutare în marile biblioteci, sau chiar pe internet, dovedește că, în ultimele două decenii, despre traducere se scrie tot mai mult; domeniul nostru a devenit, treptat, un spațiu al cunoașterii interdisciplinare iar numărul teoreticienilor a căror părere contează a crescut spectaculos. Nu cu multă vreme în urmă, teoreticienii din domeniu – Neubert și Shreve, Jakobson, Catford, Katharina Reiss, Vermeer, Coșeriu, alături de mulți alții – aveau la bază studii de lingvistică pură și percepeau cadrul teoretic strict din această perspectivă. Astăzi, teoreticianul traductolog trebuie să fie mai întâi unpractician al traducerii și, în cazurile ideale, să fie și profesor.

Cercetarea înseamnă și pasiune pentru meseria aleasă, deoarece ea ocupă o bună parte a timpului „liber”; cărțile și articolele de specialitate sunt acum numeroase și vin de pe toate meridianele globului, fie în original, fie (mult mai rar) în traducere. Editurile românești nu s-au decis, deocamdată, să concureze pe această piață în creștere constantă, între altele și pentru că traducătorii care doresc să se perfecționeze pot citi bibliografia respectivă în original – fără „traducător”.

Nici rolul cercetării nu este prea clar pentru unii; există opinii confirm cărora ideile de bază sunt aceleași, doar terminologia diferă – și asta, în mare parte din cauză că fiecare cercetător care își publică lucrările are orgoliul de a veni cu ceva nou, într-un domeniu în care totul pare să fie deja cunoscut și clar. Lucrurile nu stau nici pe departe astfel; chiar dacă se pun în discuție concepte, metode sau strategii cunoscute, abordările sunt diverse, pornind de la cea pur lingvistică până la viziunea psiholingvistică, socioculturală, etică, postmodernă sau comunicațională.

Cercetarea nu este un demers egoist; ea are valoare doar atunci când proiectul este pus în discuție, când acesta stă la baza unor dezbateri sau schimburi de idei. Ea are, așadar, un rol comunicativ evident și chiar se desăvârșește în spațiul comunicării.

Caracterul plurilingvistic și multicultural al Uniunii Europene a făcut ca, în ultimele două decenii, importanța acordată în statele membre activităților de traducere și conceptelor teoretice care le coordonează să crească simțitor. Cunoașterea teoretică stă la baza competențelor necesare pentru a realiza transferul de informație purtătoare de mesaj, dintr-o limbă în alta. Nevoia de comunicare este susținută prin organizarea de forumuri și conferințe pentru specialiști, atât la Bruxelles (sub auspiciile Comisiei Europene și ale Direcției Generale pentru Traduceri) cât și în toate țările europene.

Ca experiență personală, îmi amintesc că, în anii 90 ai secolului trecut, conferințele internaționale ce abordau teme legate de traducere (și axate doar pe traducere literară) puteau fi numărate, în cursul unui an, pe degetele de la o singură mână. Acum, alegerea este mult mai dificilă, căci tematicile propuse sunt interesante și foarte diverse. Accentul nu mai cade acum pe „metodologia” traducerii ci se pun în discuție, cu precădere, relația actuală dintre traducători, firmele ce oferă servicii de traducere și industriile în căutare de specialiști în domeniile lor, dar și conceptele moderne născute din relația traducerii cu tehnica și care continuă să dea naștere unor domenii noi de activitate, în care traducătorul însuși trebuie să demonstreze noi competențe și să utilizeze noi strategii.

Așadar, între cercetare și comunicare există o legătură strânsă și ambele contribuie în mod egal la performanță. Cercetarea solicită capacitățile de analiză și sinteză ale ființei umane; comunicarea le pune în valoare în spațiul social și profesional.