Când cel puțin două limbi își dau mâna peste țară, se lasă de multe ori cu derutante și obositoare confuzii de termeni, de îți vine să treci cu arme și bagaje la vremurile mai simple când se putea trăi într-un butoi (Diogene™) , fără armele și bagajele respective, dar și fără prea multe de spus.

Cu alte cuvinte, când istoria îți lasă moștenire o limbă de origine latină, cu toate matricele specifice obârșiei (ha! ce spontan a venit acest cuvânt de origine slavă, de care aproape uitasem), care s-a îmbogățit pe parcurs cu termeni proveniți de la turiști care au uitat să mai plece (să nu ne mai întristăm dând exemple), și la care adăugăm presiunea vremurilor noastre de a folosi și limba engleză (hm, colonialismul n-a murit, e evident, nu?), probabilitatea fuzionării termenilor crește. Dar și cea a confuziei între ei. Mai ales când există corespondenți (nu neapărat prin calchiere) în limbile „flotante”. În prezent, consecința acestei probabilități e de-a dreptul pandemică, având în vedere că nu iartă aproape pe nimeni, nici pe traducători, nici pe scriitori, nici pe alți oameni ai muncii de la sate și orașe.

Un prim exemplu îl constituie chiar termenul care definește goana după denumiri străine, fără să fie necesar: barbarismul. Verbul „a (se) focusa” de pildă este un barbarism. Nu o barbarie (adică o stare primitivă de dezvoltare social-culturală, conform DEX). Deși, dacă permiteți o paranteză filozofică, a folosi barbarisme este o barbarie. Rezultată din lipsa lecturilor. Sau din lene.

Un alt cuvânt care își știa sensul pe lume până să facă engleza ordine este „patetic”. DEX-ul îl invocă atunci când vorbim de ceva plin de patos, care emotionează, impresionează, înduioșează; plin de emfază sau de afectare (gândiți-va la parada militară de 1 Decembrie sau la un monolog shakespearian recitat la examenul de admitere la teatru). În limba engleză însă, acest termen descrie o situație sau o persoană care inspiră milă, din motive de vulnerabilitate sau tristețe. În limba română, cuvântul este folosit de cele mai multe ori cu sensul său englezesc, chiar și în cele două cazuri menționate mai sus. Asta dacă vrem să fim răutăcioși. Problema e că atunci împușcăm inutil doi iepuri : suntem și răutăcioși, și incorecți.

La aceeași categorie avem și verbul „a agrea”. În română înseamnă a vedea cu ochi buni sau cu simpatie pe cineva. În limba engleză înseamnă „a fi de acord”. O avea acest verb conotație pozitivă în ambele limbi, dar nu denumește aceeași acțiune. De aceea, când afirmăm că am agreat cu șeful să amânăm ședința, ne-a alunecat din nou piciorul pe panta confuziei termenilor.

Să continuăm cu un alt verb foarte la modă în aceste vremuri tensionate (e cald, economia merge prost, e invazie de căpușe, rușii își fac de cap, etc.): a(-și) asuma. Deși românul suferă în general de boala veche a aruncatului pisicii moarte în curtea vecinului, mai nou se mândrește cu faptul că își asumă acest lucru. Ceea ce e corect. Din punct de vedere lingvistic. Pentru că la dicționar așa scrie: a (-și) asuma înseamnă a lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. Numai că și în engleză există verbul „to assume” care înseamnă a presupune. Lumpen-intelectualii de azi (vorba lui Patapievici) fac o flotare laterală și folosesc acest verb în română cu sensul din engleză („Am asumat că vei veni și tu la intalnire”). Prețios, dar incorect.

Să ridicăm puțin miza și să invocăm un verb care nu există deloc în limba română, dar se folosește cu un entuziasm aproape isteric: a (se) focusa. Vești bune: avem verbul a (se) focaliza pentru acea stare foarte greu de obținut pe timp de caniculă: de concentrare. Eventual maximă. Că e puțin probabil să ne referim la bacteriile din gură sau faringe ori la trecerea razelor unui fascicul printr-un singur punct.

Și pentru că suntem în anotimpul vacanțelor, al dorului de ducă și al goanei după oferte ieftine de petrecut concediul, să ne ocupăm puțin la final și de termenii specifici care ne ajută să ne punem hainele pe alte umerașe decât cele de acasă. În engleză avem „accommodation” și „facilities”. În română avem „cazare” și „dotări”. Cu toate astea, multe site-uri care găzduiesc servicii hoteliere se încăpățânează să folosească termenul „facilități” când e vorba să îți descrie bafta care a dat peste tine dacă te acomodezi la hotelul lor. În limba română există desigur cuvântul facilitate, dar înseamnă ușurință sau însușirea a ceea ce este facil. Pe când în engleză înseamnă fix raiul care te așteaptă în materie de dotări ale hotelului (sau cum zice Oxford: un loc sau un echipament furnizat cu un anumit scop). Sigur, acomodarea nu intră în preț, că ține de facilitatea de adaptare a fiecăruia.

Încă una și mă duc: care este diferența lingvistică între bani lichizi și bani gheață? Că p-aia reală o știu.

Credit foto: Flickr

Vizitați-ne și la www.casadetraduceri.ro