Adesea, când citesc o carte şi îmi place modul în care a fost tradusă, dau paginile înapoi pentru a vedea numele traducătorului, scris pe coperta interioară. Ba chiar, uneori, adaug în gând un Bravo! sau Excelentă alegere! la adresa persoanei respective. Sunt la fel de atentă când traducerea lasă de dorit – caut, cu acelaşi interes, numele celui ce a făcut o treabă de mântuială care ne poate afecta pe noi toţi.

Pe unii dintre ei îi cunosc – îmi sunt colegi de generaţie sau prieteni, indiferent de vârstă. Am dezbătut împreună diferite probleme legate de această meserie, de evoluţia şi viitorul ei, de importanţa mai mică sau mai mare a cunoaşterii teoretice într-un domeniu atât de legat de practică.

În postura de cititor privesc traducerea (şi, deci, pe traducător) prin prisma dicotomiei „bun-rău” – cu toate gradele de comparaţie implicate în ambele cazuri. Perspectiva actuală a muncii de traducător, ce decurge din caracterul multicultural al instituţiilor internaţionale cu care lucrăm la ora actuală şi din precizia necesară în acest caz mă obligă să adaug şi o altă abordare, oarecum diferită: aceea legată decompetenţă şi competenţe.

Se discută mult, în ultima vreme, despre acele capacităţi de care traducătorul trebuie să dea dovadă pentru a fi perceput drept „competent”. Comisia Europeană, cea în a cărei responsabilitate intră toate activităţile de traducere din statele membre, a pus chiar la punct un „portret” al traducătorului ideal, pe baza „competenţelor” de care trebuie să dea dovadă.

Oricât ar părea de ciudat, buna cunoaştere a limbii sursă şi a limbii ţintă, precum şi acel talent înnăscut de a combina armonios cuvintele nu mai sunt îndeajuns. Într-un fel, demersul în cauză e justificat de faptul că, la ora actuală, necesarul de traduceri specializate depăşeşte cu mult apetenţa publicului de a citi literatură tradusă. Pe de o parte, a crescut exploziv numărul cunoscătorilor de limbi străine, ceea ce face posibilă o apropiere directă de textul original – chiar dacă aceasta nu este cu adevărat una „profesionistă”; pe de altă parte, ultimele decenii au însemnat şi o dezvoltare spectaculoasă a unor domenii care, până nu demult, nici nu existau (management, marketing, publicitate, tehnologii de înaltă performanţă, IT etc.) şi care, prin dezvoltarea mediului virtual, permit implicarea directă a oricăruia dintre noi în cunoaştere.

Astfel că aria „competenţelor” necesare unui traducător a crescut tot mai mult. În deceniul trecut, un grup de cercetători europeni ce au pus la punct proiectul PACTE propunea includerea unor categorii între care competenţa comunicativă, cea strategică sau cea psiho-fiziologică; mai recent, Anthony Pym vorbea despre competenţă „interlingvistică” – şi exemplele ar putea continua.

Demersul european comunitar merită o menţiune specială, deoarece el pune în prim plan interesul pentru specializarea traducătorului, în dauna unei pregătiri de tip general. Comisia Europeană defineştecinci categorii de competenţe absolut necesare pentru oricine doreşte să se numere printre traducătorii performanţi din instituţiile europene. O simplă înşiruire demonstrează complexitatea şi diversitatea acestor cerinţe: competenţei lingvistice (reprezentând buna cunoaştere a limbilor în cauză) i se alătură abilitatea pentru cercetare şi documentare, capacitatea de a folosi tehnologii specifice muncii de traducător, o bună cunoaştere interculturală şi specializarea pe domenii tematice clare. Aş mai adăuga că toate acestea sunt cerinţe puse, adesea, în faţa unor tineri fără prea multă experienţă (atât de necesară în munca de traducere) dar cu care se confruntă şi profesorii – căci formarea unui traducător pretinde adaptarea programei la cerinţele epocii, lucru nu tocmai uşor în mediul universitar relativ anchilozat în tradiţie.

Specializarea este, ea însăşi, o problemă în sine. Interesul pentru diferite domenii este fluctuant; cum se poate „ghici” care este domeniul de care va fi cel mai mult nevoie într-un viitor estimat? Poate că – alegerea este întâmplătoare – traducerea tehnică, localizarea sau domeniul juridic vor înceta să mai fie de interes pentru clienţi, să zicem, peste 5-10 ani. Meseria de traducător nu implică o vârstă de pensionare, astfel că intervalul menţionat este extrem de mic. Ce vor face atunci traducătorii care au alesacum aceste domenii pentru specializare? Cât de repede se vor putea adapta pieţei din acel moment? Cât timp le va lua o nouă specializare, pentru a deveni cu adevărat performanţi într-un mediu bazat pe competiţie? Şi de câte ori vor fi siliţi să facă astfel de schimbări, pe parcursul unei vieţi?

Ce spun clienţii?

Evaluarea competenţelor traducătorilor se face, de obicei, de către firmele care oferă servicii de traducere. Dar clienţii? Cum pot ei să evalueze, post factum, calităţile traducătorului? În general, aprecierea lor se limitează la aceea a cititorului (despre care vorbeam la început) sau a utilizatorului direct al produsului final. Cu alte cuvinte, o traducere este bună/rea doar dacă este, în acelaşi timp,utilă/inutilă pentru scopul gândit de client. Asta nu înseamnă întotdeauna perfecţiune – adesea clientul se rezumă la înţelegerea informaţiei specifice (sau specializate) de care are nevoie la un moment dat. Structura finală a frazei sau semnele de punctuaţie plasate corect contează de cele mai multe ori mult mai puţin.

Doar câteva domenii fac excepţie de la această realitate, între ele numărându-se cel juridic şi cel medical. În primul caz, o virgulă prost plasată poate însemna pierderea unui proces; în al doilea, un termen prost ales din dicţionar poate afecta viaţa unui om.

Aşadar, în multe cazuri „competenţa” clientului de a judeca valoarea traducătorului poate fi pusă la îndoială. Şi totuşi, clientul este cel care decide preţul final al oricărui proiect. De decizia lui depinde satisfacţia finală – personală şi financiară – a traducătorului şi probabilitatea implicării sale în proiecte viitoare.

Un lanţ complicat de dependenţe, pornind de la un singur concept aparent simplu: competenţă. Suntem supuşi acestor dependenţe, fie că ne dăm seama sau nu. Dar, în fond, lumea de azi se bazează pe interdependenţa dintre oameni şi instituţii.

Indiferent de ce competenţe are, traducătorul rămâne, pentru majoritatea celor interesaţi, un bun prieten al cititorului, indiferent de tipul de text avut în vedere. O notă optimistă, de care cu toţii avem nevoie.

Credit foto: Flickr

Vizitați-ne și la www.casadetraduceri.ro