3 minute (timp estimat de lectură)
Plasarea greșită a accentului în pronunțarea unui cuvânt e la fel de supărătoare pentru urechi ca excesul de iiii-uri pentru ochi.
Fonologia limbii române e o poveste lungă și complicată, cu alaiul ei de unități segmentate (consoanele și vocalele) și de unități suprasegmentate (accentul și intonația), și nu e cazul să facem aici analize componențiale*, însă trebuie reamintite definiția și regulile de bază după care funcționează accentul -– protagonistul acestui articol. El reprezintă pronunțarea mai intensă, mai accentuată sau pe un ton mai înalt, a unei silabe sau litere dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. Foarte important, accentul din limba română stă în mod frecvent pe una dintre ultimele două silabe ale cuvântului. De obicei, cuvintele terminate în consoană sunt accentuate pe ultima silabă (barbàr), iar cuvintele terminate în vocală sunt accentuate pe silaba penultimă (feméie). De asemenea, există cuvinte care suportă accentul atât pe prima silabă, cât și pe ultima, caz în care însă își schimbă valoarea morfologică (diréctor – s. / directόr – adj.). Repet, acestea sunt doar regulile sine qua non, care generează însă în materie de pronunție o grămadă de alte reguli și bineînțeles excepții. Totuși, accentul este primul și cel mai ușor element care se învață într-o limbă, încă din fragedă copilărie, fiind deprins prin mimetism și nu prin toceală. Nu-ți trebuie școli înalte pentru a pronunța corect un cuvânt, mai ales când acesta face parte din fondul lexical fundamental al limbii materne. Ei, și cu toate acestea, există câteva excepții deosebit de supărătoare legate de pronunția unor cuvinte de bază, și despre ele voi „vorbi” aici.
Să începem cu un cuvânt de sezon (sezonul virozelor): cătină. Acest arbust nevinovat care produce fructe portocalii extrem de benefice pentru creșterea imunității este invocat tot mai des în magazinele naturiste (cel puțin de mine, deoarece caut de ceva vreme sirop de cătină fără zahăr și chimicale și nu găsesc). Consecință: trebuie să pronunț frecvent numele fructului. Drama e când îl aud și eu pronunțat de alții. Şi nu numai la magazine, ci și la radio, tv, adică in medii oarecum selecte, teoretic. DOOM-ul în vigoare arată clar că termenul CĂTINĂ are accent pe vocala i, nu pe ă, așadar pronunțăm cătínă, nu càtină. De altfel, accentul pe penultima silabă vine absolut natural în acest caz, cuvântul având se pare o etimologie latină, care se încadrează din punct de vedere al pronunțării în regula de bază expusă mai sus. Ei bine, vă jur pe siropul ăla pe care îl tot caut și nu-l găsesc, că o singură dată nu l-am auzit pronunțat corect, ci cu accentul pus pe ă, acesta sunând absolut nefiresc și aproape vulgar în condițiile în care avem de-a face și cu o vocală de origine slavă, care bruiază oricum dulceața sunetelor latine și căreia fix tichia asta de mărgăritar îi lipsea.
Un alt cuvânt (franțuzesc, de data asta) pronunțat foarte des din motive de consumerism este cel care în limba română înseamnă răscruce. La câte răscruci din astea există în București și în țară, este predictibil cât de des ne lovim de el. Măcar de s-ar pune accentul corect. Noi nu avem boala francezilor să preluăm cuvinte din limbi străine și să le adaptăm foneticii materne (vezi Michél Jacquesón și Mc Dó), ci le pronunțăm ca la mama (lor) acasă. Astfel că și cuvântul carrefour ar trebui pronunțat cu accentul pus pe ultima silabă, ça veut dire carrefour, și nu pe prima, așa cum se pare că se practică, respectiv carrefour. Mai ales că și in acest caz, accentul (corect) cade natural.
Dacă tot suntem în zonă, merită amintit și un alt jucător din industrie, tot francez, al cărui nume este omofon pentru cartierul Haut-Champs din Franța. Ei bine, în acest caz apar două greșeli de pronunție, la fel de populare amândouă: fie anglicizatul Ãușăn, fie originalul Óșan, dar cu accent pe o. Sună a entorsă în ambele cazuri.
Revenind la cuvinte din bătrâna noastră limbă, am auzit frecvent pronunțându-se (greșit) caràcter în loc de caractér, dúminică în loc de dumínică, símbol în loc de simbόl, rucsàc în loc de rúcsac, industríe în loc de indústrie, și exemple mai sunt din păcate.
Desigur că există cuvinte unde este permisă și accentuarea dublă (impusă prin tradiția oralității, că la carte tot o singură variantă era corectă inițial: àntic-antíc, tràfic-trafíc sau íntim-intím).
Cu atâtea excepții de la excepțiile regulilor, pare descurajant până la urmă să mai deschizi și gura. Şi nici nu poți umbla zilnic cu DOOM-ul la brăcinar, că te poți alege cu o displazie de șold. Şi totuși, cum putem să ne asigurăm că pronunțăm corect cuvintele, ca să nu ne facem de râs și eventual să nu îi inducem în eroare nici pe alții? Personal, în afara lecturilor, vizionării de documentare și frecventării locurilor fine (teatre, muzee, workshopuri de calitate), nu știu ce aș putea să recomand, dar îmi vine în minte un sfat al bunicului meu: ai mare grijă la anturaj, tataie!
PS: Şi, în atenția consumatorilor, promoterilor sau, dacă vine vorba, vă implor: cătíííííííííínă!
*Pentru pasionați și/sau cunoscători de tenebre lingvistice, de aprofundat aici.
Credit foto: Flickr.com
octombrie 16, 2015
Cu observația că i-ul accentuat din „cătină” face parte din penultima, nu din ultima silabă a cuvântului 🙂
octombrie 20, 2015
Corect. Multumesc pentru atentie.
februarie 20, 2016
Felicitari, doamna Niculae!!!
Va multumesc pentru acest articol salvator. Imi pare rau ca nu ne-am cunoscut personal, m-ati fi auzit – si probabil as fi fost singura persoana 🙂 – pronuntand corect ”catina”, cu accentul pe i, pentru ca asa l-am pomenit si eu la bunica mea, inca de cand eram copil si mergeam cu ea sa culegem bobitele aromate de pe dealurile din zona Valenilor de Munte (Cerasu, jud. Prahova). De cate ori il aud stalcit, parca mi se infige un cui incins in timpan. Tocmai am auzit la „Ce se intampla, doctore?” pronuntia gresita a cuvantului si exact asta m-a infuriat si m-a facut sa caut pe net explicatii mai amanuntite, pentru a imi confirma sau infirma mai intai mie insami corectitudinea propriei pronuntii.
Sunt perfect de acord si va felicit ca ati mentionat si celelalte cuvinte pocite brutal. Apropo de faptul ca se prolifereaza aceste greseli in mass-media, pe langa ”Auchan” si ”Carrefour”, mai este pronuntat aiurea si numele”Colectiv”, caruia pana si Andreea Esca (de la care am mari pretentii!) ii dadea la Stiri cuvantului accentul englezesc ”collective”, pe penultima silaba, cel romanesc fiind, de fapt, corect plasat pe ultima! Daca numele clubului ar fi fost scris Collective, ca si pe cel al un celebru magazin de haine, as fi inteles…
Sunt multe ”cuie” in limba noastra. Ma inteapa in urechi si pronuntia cuvantului ”bleumarin ” sub forma ”bleomaren”, a lui ”elastic” sub forma ”elastec”, pronuntia ”fro” a cuvantului ”vreo”… Apoi confuzia dintre ”mozaic” cu accent pe ultima silaba (substantiv, MOZAÍC1, mozaicuri) si ”mozaic” cu accent pe penultima silaba (adjectiv, MOZÁIC2, -Ă, mozaici, -ce), utilizarea adverbului ”decat” in constructii pozitive cand, de fapt, NU este permisa DECAT in constructii negative, corelata cu ”nu”, exact ca in exemplul meu (am auzit profesori cu gradul I didactic vorbind cu ”decat”, ceea ce este foarte dureros) etc. Nu mai vorbim de plasarea virgulelor. Apar inainte de ”si” (conjunctie copulativa) si ”etc.” (care inseamna ”et cetera”, adica ”si celelalte”, deci iar un ”si”…) , insa lipsesc in 99% din cazuri inainte de ”dar” sau ”iar” (conjunctii adversative)… Au disparut complet orele de caligrafie si s-au diminuat cele de gramatica si morfologie. De aceea generatiile prezente si viitoare vor vorbi si vor scrie din ce in ce mai neacademic. Datorita e-mail-urilor, a mesageriilor pe Internet, lumea a uitat pana si sa scrie frumos sau complet. Prescurtarile sunt iar o lovitura sub centura data limbii noastre. Copiii preiau, inca de foarte mici, un limbaj gresit de la parinti si, cum spuneam, chiar si de la profesori sau persoane publice care ar trebui sa constituie modele de limbaj elevat. Asta pentru ca li se permite de la varste fragede accesul la Facebook sau crearea temelor pentru orele de limba si literatura romana sau moderna pe calculator, uitand sa mai exerseze coordonarea dintre scrisul de mana si minte. Scriu mecanic, adoptand cele mai bizare prescurtari pana si in lucrarile de control sau in portofolii/ lucrarile de aprofundare a materiei. Unii, de fapt, nici nu prescurteaza. Scriu in mesaje „Te poop”, dupa modelul ”cool”, cand de fapt ”poop” inseamna in engleza ”a defeca”/ ”caca”. Poate ar vrea sa transcrie forma lui ”te pu-up”, cand prelungirea vocalei ”u” este fredonata ca la despartirea de un copil, cand parintii se alinta de dragul lui. Pe de o parte nu e timp sa scrii ”bine” sau „ce faci” (devenite ”bn” si ”c fc” in lumea internautilor), insa se promoveaza tot felul de alte …”rahaturi”, si la propriu, si la figurat, scrise complet.
Abia astept sa citesc si sa diseminez viitoarele dumneavoastra articole.
Cu deosebit respect,
Roxana I.
februarie 21, 2016
Va multumesc.