Cei trei de P ai vieții de traducător

De
Reading Time 8 min.

Când ești freelancer, ca și atunci când ești antreprenor, te bucuri de multe avantaje la care visează mulți din cei care au joburi „9 to 5” (să le spunem mai degrabă 9 to 8? 9? 10?). Nu voi intra acum în detalii, dar să fii propriul tău șef poate fi cel mai minunat lucru din lume, cât timp tu personal nu ești cel mai exigent șef pe care l-ai avut vreodată. Și știu că ești. Termene imposibile? Se poate! Muncă pentru 2-3 persoane full-time, pe care te angajezi să o faci singur-singurel? Se poate! On-call 24/7? Se poate! Când ești propriul tău șef, poți să cazi ușor în capcana lui „se poate, sigur că se poate”. Iar viața ta are toate șansele să fie lăsată la voia întâmplării, să fie mai degrabă condusă după deadline-uri, telefoane și mailuri decât după interese, dorințe și pasiuni.

Sunt sigură de altfel că o vreme destul de îndelungată după ce ai devenit freelancer, nici măcar nu ai observat cât de exigent ești cu tine însuți. Ai considerat că ai mai multă libertate, că poți lucra oricând, de oriunde, și sigur ai văzut asta ca pe un privilegiu. Apoi ți-ai dat seama că de fapt chiar lucrezi oricând, de oriunde. Mai exact tot timpul. Termenul de „zi de muncă” s-a transformat în ceva care cuprinde între 12 și 16 ore, între care strecori somn, prieteni, iubit/iubită, copii, activități administrative, cumpărături. Că dacă vrei să faci ceva „în plus” (de exemplu să citești o carte, să mergi la coafor, să mergi la film, să ieși la o bere cu prietenii), trebuie să mai reduci din orele de somn. Iar vacanța n-are nicio șansă să se lase înghesuită între câteva ore dintr-o noapte târzie.

Ai experimentat probabil și panica. E momentul acela în care dai „send” la ultimul proiect la care lucrai și nu mai ai nimic în lucru. Nu, panica nu se instalează imediat. Ea vine după cele câteva ore de euforie în care îți vine să strigi către tot universul „Sunt libeeeeer! Am terminat!”. În care îți suni toți prietenii, ba chiar și cunoștințele mai puțin apropiate, în încercarea total neproductivă de a ieși la o bere luni seara la 9 jumătate,  când afară sunt -20 de grade. Hotărăști să te odihnești și în sfârșit dormi. Dormi cu poftă, e un somn mai degrabă activ, cu vise complicate și cu o foarte mare degajare de energie. E posibil să transpiri mult, chiar dacă e frig, sau poate să dârdâi sub plapumă. Panica se instalează a doua zi la ora 11, când te trezești impacientat că n-ai auzit ceasul. Da, știu, de fapt nu ai pus ceasul să sune. E prima oară în ultimele trei luni când ceasul tău nu sună la ore imposibile, ca să mai poți beneficia de cele 2-3 ore înainte de deadline ca să termini un proiect urgent. Doar că începi să te îngrijorezi: de ce nu m-a sunat nimeni? Sigur am o mie de mailuri urgente. Alergi îngrijorat la calculator și găsești 140 de spamuri. Chiar nu te-a sunat nimeni, verifici din nou telefonul. Și nimeni nu ți-a trimis vreun mail.

Panica adevărată începe să-și facă de cap a doua sau a treia zi, în care chiar nu te-a căutat nimeni și n-ai avut nimic de lucru. Ești incapabil să te apuci de orice altceva (de cartea aia de care ziceam mai devreme, de exemplu). Sigur o să sune telefonul. Am comparat deseori această panică de „liniște” cu sevrajul din orice dependență. Și dependenții de muncă se confruntă cu transpirațiile reci, anxietatea extremă, imaginea negativă despre sine, durerile de cap, somnolența, letargia, iritabilitatea, scăderea capacității de concentrare, amețeala, creșterea sau scăderea tensiunii, insomnia și alte simptome, fizice sau psihice. Pentru că majoritatea freelancerilor suferă de această dependență de muncă. Și, ca la orice dependență, simptomele sevrajului dispar ca prin minune când sună telefonul. Când vine un mail, chiar și cu o pagină mică-mică de tradus. Și astfel dependența nu dispare niciodată.

După câțiva ani petrecuți în acest ritm infernal, majoritatea freelancerilor reușesc să negocieze cu ei înșiși, ca de la șef la angajat, cum să-și gestioneze mai bine viața și munca și cum să ajungă la un echilibru (chiar și fragil, dar echilibru, nu panică). Iar cuvintele cheie pentru acest echilibru sunt:

  • Planificare
  • Puterea lui NU
  • Prioritizare

Dacă aplicăm acești trei de P în fiecare zi, avem toate șansele să terminăm ziua cu bine și să o începem pe următoarea plini de energie și, de ce nu, plini de viață. Să vedem ce înseamnă fiecare din ei și la ce ne ajută.

Planificarea

Bineînțeles, toată lumea știe ce înseamnă planificare. Dar ca freelancer, cum ai putea să planifici vreodată ceva? Știm cu toții că proiectele vin când vor ele, că nu știi niciodată ce vei avea de lucru peste trei zile (sau dacă vei avea ceva de lucru!), că mereu apar proiecte foarte urgente care se suprapun peste ce aveam deja în lucru… Stai puțin! Se suprapun? Iată un cuvânt cheie pentru planificare. Planificarea evită suprapunerile.

Ca freelancer, planificarea ține mai mult de organizarea vieții decât de organizarea muncii. Orice traducător știe exact de câte ore are nevoie pentru a termina un proiect, oricât de complicat ar fi. Evident, există și tendința de a ne supraestima capacitățile, dar știm totuși că un feedback constant (pe care trebuie să ni-l dăm singuri, fiind proprii noștri șefi) va reduce în timp discrepanțele dintre ce am estimat și ce am realizat.

Și atunci, pentru că estimarea muncii este destul de ușoară, nu ne rămâne decât să începem cu ce e mai greu: planificarea vieții.

Recomand un instrument simplu și ușor accesibil, de exemplu Google Calendar. Poate fi accesat de oriunde, cât timp ești conectat la contul tău Google. Și, cel mai important, îl poți accesa ușor de pe telefon. Evident, există și alte instrumente, dar o să vorbim despre ele în alt articol.

Introdu în calendar toate activitățile nelegate de munca ta pe care vrei să le faci zilnic, săptămânal, lunar, etc. Cumpărături, câine, timp cu copilul, timp cu iubitul/iubita, coafor, prieteni, mesele zilnice, sport, ei bine, toate lucrurile pe care vrei să le faci. Blochează timp în calendar pentru ele. Folosește culori diferite pentru cele care trebuie să se întâmple într-o anumită zi, la o anumită oră și cele pe care le poți muta.

Apoi ai grijă să mai treci în calendar niște ore de activități administrative în fiecare săptămână (facturi, plăți, actualizare CV/portofoliu, back-up, organizare fișiere/foldere/memorii/glosare, etc.).

Iar în timpul rămas, blochează timpul necesar pentru fiecare proiect pe care îl accepți. Încearcă să lași și un buffer pentru lucruri urgente (care pot fi traduceri sau urgențe total nelegate de muncă). Știi bine că o urgență poate să-ți decaleze total programul pe o săptămână întreagă. Gândește-te la asta din timp.

Nu uita, calendarul nu e bătut în cuie. Dar în general activitățile nu pot fi făcute în același timp. Dacă decizi să faci altceva în timpul alocat pentru o anumită activitate, nu uita să muți activitatea respectivă într-un spațiu gol din calendar.

Pentru o mai bună organizare a timpului, investighează puțin tehnicile existente. Una din ele este Pomodoro (25 de minute de concentrare pe un anumit proiect, 5 minute de pauză). Există, bineînțeles, multe alte tehnici care îți pot fi mai apropiate de stilul de muncă. O simplă căutare după „time management techniques” s-ar putea să îți aducă multă lumină.

Un lucru important: s-a demonstrat că oamenii nu sunt pur și simplu capabili să se concentreze pe o anumită sarcină ore în șir. Deci este total ineficient să programezi 5 ore de lucru la un proiect mare într-o anumită zi, într-un calup imens la începutul sau la sfârșitul zilei. Sparge proiectul în bucăți mai ușor de gestionat, de 30 sau 50 de minute și presară-le de-a lungul întregii zile.

Puterea lui NU

Unii oameni sunt pur și simplu incapabili să spună nu. Și eu fac parte dintre ei, dar mă tratez. Înainte să pot spune nu fără să ezit, am încercat multe alte parafraze pentru refuz. „Da, dar”, „Sigur, când o să am timp”, „Nu știu cum se face asta”, „Mai vorbim”. Eram convinsă că un refuz clar și direct ar fi condus imediat la respingerea mea (probabil pentru totdeauna) din viața, inima și mintea persoanei pe care o refuzam. Simțeam un gol în stomac, eram sigură că voi pierde clientul, prietenul, iubitul sau chiar pe mama dacă aș spune vreodată nu.

Ce-am obținut? Extenuare, muncă multă și fără rost, situații imposibile în care chiar nu știam ce ar trebui făcut și pierdeam chiar și mai mult timp încercând să învăț în două ore ce învață alții în 4 ani de facultate, și asta doar pentru a livra ceva de o calitate incertă. Sau proastă de-a binelea. Multe sentimente de vinovăție pentru că am făcut o treabă de mântuială, termene ratate, clienți sau prieteni pierduți.

Evident, nu spun să nu înveți niciodată nimic nou. Și cum ai putea să înveți mai ușor decât încercând? Dar odată ce înveți puterea lui NU, viața ta se va simplifica și se va îmbunătăți considerabil. Garantat.

Dacă ne gândim la traduceri, poți să aplici puterea lui NU pentru o mulțime de lucruri. Proiecte din domenii la care nu te pricepi deloc, urgențe neverosimile, proiecte prost plătite, proiecte la care trebuie să lucrezi cu un tool care nu-ți place deloc, proiecte de la clienți cu care nu te înțelegi bine. Tu alegi la ce spui da și la ce spui nu. Atenție, sfatul meu nu este să refuzi cu îndârjire toate proiectele (chiar e posibil să nu te mai sune nimeni dacă faci asta tot timpul). Din contră, sfatul meu e să încerci să faci rapid un scor mintal (plusuri și minusuri) pentru fiecare ofertă de lucru, să nu uiți de pasul de planificare de mai sus și să-ți evaluezi bine opțiunile.

Ce opțiuni ai când spui nu? Ei bine, dacă reușești să faci în așa fel încât cel care a făcut solicitarea să înțeleagă de ce este nerealist pentru tine să accepți și eventual îi oferi și una sau două soluții alternative, vei construi o relație în care celălalt știe că se poate baza pe tine. Dar doar pentru ceea ce stă în puterile tale să faci. Iar tu știi foarte bine să evaluezi ce stă în puterile tale și ce nu. E posibil ca un nu bine plasat să construiască o relație de încredere mai puternică decât un da spus cu jumătate de gură, care conduce aproape întotdeauna spre un dezastru (calitate îndoielnică, termene ratate, un traducător epuizat, stresat și deci neprietenos).

Prioritizarea

Dacă te descurci deja ceva mai bine cu planificarea și ai învățat și să ai încredere în tine și să spui câte un nu bine plasat, prioritizarea n-ar trebui să-ți mai dea bătăi de cap. Și totuși…

În primul rând, fă o listă generală de priorități în viața ta. Vezi ce loc ocupă munca pe această listă. Pentru mine, de exemplu, munca ocupă un loc destul de important. Nu neapărat ca timp investit, cât ca energie și ca satisfacție. Valorizarea și validarea pe care le primesc prin muncă nu pot fi suplinite în totalitate de celelalte arii ale vieții, motiv pentru care n-aș putea niciodată să renunț la a mai munci. Dar îmi doresc întotdeauna să muncesc eficient. Respectiv timpul și energia investite să fie proporționale cu satisfacția.

Acest demers introspectiv poate fi dificil, mai ales când ajungi la concluzia că ai investit 10 ani din viață în ceva care ți-a erodat aproape total celelalte arii ale vieții. E păcat să nu începi acum să pui în ordine prioritățile din viața ta. După ce ai terminat și ai o imagine globală, concentrează-te pe detalii.

Gândește fiecare proiect în funcție de semnificația lui pentru tine și acordă-i un nivel de prioritate. Poate fi vorba de un client foarte important, sau poate fi vorba de un proiect mare care îți va aduce mulți bani la un moment dat. Poate fi vorba de ceva care te interesează personal, ceva din care înveți mult sau ceva la care îți place pur și simplu să lucrezi. Sau poate e doar ceva urgent care trebuie terminat neapărat la o anumită oră.

După ce știi care sunt proiectele prioritare, programează-ți în calendar să lucrezi la ele atunci când știi că ai randamentul cel mai bun. Unii lucrează bine dimineața, alții seara târziu. Stilul tău de lucru poate fi haotic, în salturi, sau din contră, foarte programat. Ai grijă însă să-ți acorzi suficient timp la momentul potrivit pentru a lucra la acele proiecte care sunt prioritare.

Știu, o să zici că e absolut aberant să aplici tot ce am scris mai sus. Am și exagerat puțin. Doar că vestea bună e că nu trebuie să faci asta toată viața. Doar până îți intră în reflex să-ți acorzi timp pentru tine. E greu să scapi de o dependență și ai nevoie de ceva timp pentru ajustare la noul stil de muncă (sau de viață, mai exact).

Teoretic, un adult asimilează un comportament nou în aproximativ 21 de zile, în care va trece prin toate cele patru etape ale învățării:

  1. Nu știu că nu știu
  2. Știu că nu știu
  3. Știu că știu
  4. Nu știu că știu

La finalul ultimei etape, comportamentul este deja asimilat și devine obișnuință. Dacă încerci să aplici conștient sfaturile de mai sus o perioadă suficientă de timp, vei învăța să-ți planifici mai bine munca și viața, să spui nu atunci când trebuie și să ai o imagine clară a priorităților tale la un moment dat și te vei simți cu siguranță mai echilibrat.

Succes!

Credit foto: Flickr

Vizitați-ne și la www.casadetraduceri.ro

2 comentarii
  • X-Ray
    iulie 3, 2015

    Ca traducător, ar trebui să știți că termenul „a experimenta” înseamnă „a face experimente, teste”. Îl folosiți greșit în text încercând să redaţi sensul „to experience”, pentru că el înseamnă „to experiment”.
    Succes!

    • Oana Dorobanțu
      iulie 3, 2015

      Corect, mulțumesc pentru observație. Modific textul

Dă-i un răspuns lui X-Ray Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.