De ce s-au agitat apele cu traducerile?

De 0

Din 15 ianuarie, Ministerul Justiției a propus pentru dezbatere publică un proiect de lege privind traducătorii și interpreții judiciari. Proiectul a creat multă vâlvă și, dacă este adoptat în forma actuală, riscă să pună în pericol multe activități și multe persoane.

Ce propune legea nouă

Pe scurt, legea reglementează profesia nou creată de traducător și interpret judiciar (dobândirea calității, dar și organizarea și exercitarea profesiei)

Traducătorul și interpretul judiciar (fără distincție între cele două activități!) va fi cel care prestează activități de traducere și interpretare judiciară într-o procedură sau activitate desfășurată în fața sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia.

Actualii traducători autorizați prin Legea 178/1997 ar urma să devină automat traducători judiciari, fără îndeplinirea altor formalități.

De ce toată vâlva?

1) Interdicția de a desfășura alte activități (restricționarea dreptului la muncă)

Contrar celor enunțate de inițiatori în expunerea de motive „Menționăm că persoana care a dobândit calitatea de traducător și interpret judiciar nu va fi împiedicată să presteze alte servicii de traducere și interpretare decât cele cu caracter judiciar”, poziție întărită prin precizarea făcută astăzi de MJ, noua lege instituie în fapt o interdicție de desfășurare a oricărei alte activități în afară de cea de traducător judiciar:

„Art. 37 (6) Este interzis traducătorului și interpretului judiciar să desfășoare sau intermedieze alte servicii decât cele prevăzute de prezenta lege în cadrul biroului individual de traducere și interpretare judiciară sau al societății profesionale de traducere și interpretare judiciară”

„Art. 51 (4) Folosirea autorizației sau/și a ștampilei de traducător și interpret judiciar pentru exercitarea activității de traducere și interpretare, alta decât cea definită la art. 2 (n.n.: într-o procedură sau activitate desfășurată în fața sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia), în orice altă formă decât cele prevăzute la art. 37 alin. (1) (n.n.: într-un birou individual sau societate profesională de traduceri) este interzisă și se sancționează cu excluderea din profesie a traducătorului și interpretului judiciar”

„Art. 53 Răspunderea disciplinară a traducătorului și interpretului judiciar se angajează pentru următoarele abateri disciplinare […] (d) desfășurarea sau intermedierea altor servicii decât cele prevăzute de prezenta lege”

În practică, ce înseamnă aceste interdicții? Înseamnă că traducătorul judiciar nu va mai putea lucra direct cu o parte din clienții săi actuali (persoane fizice, societăți comerciale, autorități de stat, altele decât cele din sistemul judiciar și sistemul conex acestuia). Mai exact, singurele părți care vor putea contracta și plăti serviciile unui traducător judiciar vor fi organele din sistemul judiciar și conex, iar acest lucru exclusiv în scopul exercitării profesiei. Pentru traducerile ordonate de instanță în cauze penale, nu avem nimic de obiectat. Dar ce facem cu restul traducerilor? Chiar și judiciare, de exemplu în cauze civile? În prezent, costul traducerilor este suportat de partea interesată, care contractează direct cu traducătorul ales. Dacă noua lege este aprobată, doar avocatul părții va putea să contracteze și să plătească aceste servicii.

Traducerile care se legalizează sunt plătite acum de părțile interesate, care pot alege fără restricții să primească acest serviciu de la orice traducător autorizat . În viitor, ele nu vor mai putea fi solicitate decât de notarul public sau avocatul părții. Vorbim de procuri, declarații, acte de stare civilă, testamente, acte de vânzare cumpărare.

Cât despre actualele traduceri autorizate, cele care circulă doar cu semnătura și ștampila traducătorului autorizat, ele ar trebui să dispară pur și simplu după intrarea în vigoare a legii. Vorbim despredocumente care se depun la Registrul Comerțului, la ANM, la ANPC, la Serviciul de înmatriculări auto, dar și la licitații publice, la Inspectoratul General pentru Imigrări sau alte instituții care au nevoie totuși de o formă de certificare a documentelor pe care le acceptă. Ori aceste instituții nu sunt abilitate prin lege să solicite serviciile unui traducător judiciar, iar documentele amintite nu pot face obiectul legalizării notariale, astfel încât notarul să poată solicita el însuși prestarea serviciului de traducere și să acționeze deci ca intermediar în acest proces.

În consecință, în afară de încălcarea principiilor de funcționare a pieței libere, legiuitorul ar îngrădi prin noul proiect de lege accesul la servicii al propriilor instituții.

Precizarea ministerului din 27 ianuarie 2015, conform căreia „Aceasta nu înseamnă că pentru traducerea unui înscris, persoana interesată trebuie să se adreseze unuia dintre organele prevăzute de lege (spre ex., avocat, notar sau mediator); aceasta se poate adresa direct traducătorului și interpretului judiciar pentru efectuarea unei traduceri, dacă traducerea va fi folosită într-o procedură sau activitate desfășurată în fața sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia sau, cu alte cuvinte, dacă, în accepțiunea proiectului de lege, traducerea are caracter judiciar” nu face decât să arunce în umbră întreaga procedură. Cine este cel care califică un act ca având „caracter judiciar”? Clientul? Traducătorul?

Un contract încheiat astăzi între două părți (înscris sub semnătură privată, a cărui traducere nu poate face obiectul legalizării notariale, conform normelor în vigoare în acest moment) poate oricând, într-un viitor mai mult sau mai puțin cert, să fie folosit într-o procedură în instanță. Are traducerea contractului, la momentul încheierii sale (de obicei în faza de negociere), caracter judiciar? Doar pentru că undeva, în viitor, ar putea constitui probă în instanță? Dar mijloacele probatorii includ o mulțime de documente și înscrisuri. Orice bucățică de hârtie poate constitui, la un moment dat, probă în instanță.

Tariful traducătorului judiciar pentru aceste înscrisuri va fi tot cel prevăzut la art. 47 alin. (2)? Cel fix, stabilit prin ordin?

 

2) Stabilirea de tarife fixe

Art. 47 (2) din proiectul de lege prevede: „(2) Tarifele pentru plata traducătorilor și interpreților judiciari se stabilesc și se indexează anual, în funcție de indicele ratei inflației, prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului finanțelor publice.”

Intenția inițiatorului proiectului a fost, probabil, aceea de a beneficia, în procedurile judiciare, de predictibilitate și constanță în ceea ce privește tarifele plătite pentru serviciile de traducere și interpretare judiciară. Având însă în vedere interdicțiile descrise mai sus, traducătorului judiciar i se interzice negocierea tarifelor și este obligat să aplice același tarif, stabilit prin ordin, pentru toate serviciile pe care le prestează. Cu siguranță această prevedere este anti-concurențială.

Dacă, potrivit precizării MJ sus menționate, traducătorul judiciar va putea contracta direct cu partea interesată traducerea oricărui înscris care într-un viitor mai mult sau mai puțin cert ar putea constitui probă în instanță, care ar fi tariful pe care ar trebui să-l aplice?

3) Interdicția de a refuza prestarea serviciului

Traducătorul este obligat să accepte solicitările primite de la organele din sistemul judiciar și din sistemul conex (art. 4 (6)). Fără nuanțarea acestei obligații (de exemplu limitarea la cauzele penale), traducătorul se va afla în situația de a se prezenta la notar, la avocat, la instanță sau la procuratură ori de câte ori este solicitat.

4) Împovărarea administrativă a viitorilor traducători judiciari

Legea propusă creează un organism mamut, Uniunea Națională a Traducătorilor și Interpreților Judiciari, cu un aparat administrativ impresionant (consiliu, 15 camere teritoriale, președinți, vice-președinți, personal administrativ – minim 120 de persoane, la un calcul simplu etc.). Ministerul Justiției se bazează pentru susținerea acestui aparat pe cei 36.000 de traducători autorizați înscriși în prezent în listele disponibile la minister. Ce nu s-a luat însă în calcul este că numărul efectiv de traducători activi din listele amintite este probabil în jur de 2.000, mulți dintre ei fiind în același timp angajați pe alte posturi sau obținând venituri în paralel și din alte activități. Greu de crezut că se va putea susține această nou înființată Uniune din cotizațiile celor care nu se vor suspenda după intrarea în vigoare a legii.

De ce să se suspende? Să vorbim mai întâi de cele 6 taxe suplimentare aduse de noua lege: taxă fixă anuală în contul Ministerului Justiției – art. 49(1)(r), taxă de eliberare a certificatului de înregistrare – art. 38(9), taxă pentru înregistrarea în registru – art. 42 (5), taxă de examen pentru intrarea în profesie – art. 24 (8), taxă de examen pentru evaluarea periodică (o dată la 6 ani) – art. 50 (5).

Mai vedem în lege că în afară de evidențele financiar-contabile cerute de lege, traducătorii vor fi obligați să țină un registru în format hârtie cu evidența lucrărilor efectuate – art. 49 (1) (p), să depună la Uniunea nou înființată o situație statistică lunară – art. 49 (1) (q) coroborat cu art. 30 (1) (f), să notifice Uniunii, printre altele,schimbarea adresei de e-mail (!) – art. 39. Dar asta doar după ce și-au schimbat forma actuală de exercitare a profesiei în birou individual sau societate profesională (lichidându-și, în același timp, firma, PFA-ul, PFI-ul sau dându-și demisia de la locul de muncă actual – vezi interdicțiile de mai sus).

5) Confuzia între traducător și interpret

Deși traducătorul și interpretul fac două meserii diferite, singura lor apropiere fiind cunoașterea limbilor străine sursă și țintă, multe persoane folosesc în mod incorect termenul de traducător pentru a desemna și interpreții. Această confuzie a fost propagată inclusiv prin lege, care în prezent nu face distincție între traducători și interpreți. Nici proiectul nou nu repară această eroare, ba mai mult, îi obligă pe cei care doresc să se autorizeze ca traducători judiciari să facă ambele meserii, deoarece examenul de admitere în profesie constă în probă scrisă și probă orală (Art. 24 alin. 3).

Celelalte erori grave din lege au fost, cu siguranță, identificate și evidențiate de mulți dintre cei afectați și vor fi transmise Ministerului Justiției.

Aduce totuși ceva bun această lege?

Cu siguranță da. Examenul de admitere în profesie și mult contestata evaluare periodică sunt lucruri care ar putea face curățenie prin listele de traducători – pentru că autorizarea are loc în prezent pe bază de dosar, iar această carență în procedură a condus la creșterea nejustificată a numărului de traducători autorizați până la impresionanta cifră de 36.000 – în timp ce necesarul estimat de Comisia Europeană pentru România este de aproximativ 1.300.

Obligația de formare profesională continuă este doar o repunere în normalitate. Numai în ultimii zece ani felul în care lucrează traducătorii s-a schimbat radical. Ne putem aștepta la schimbări majore în continuare.

Dar unde este miza? Cine câștigă? Cine vrea legea așa?

Există voci care au blamat notarii, unele chiar și avocații, care ar avea interese în a-și rotunji veniturile din intermedierea traducerilor judiciare. O ipoteză greu de crezut și care nu stă în picioare. Atunci cine?

Ministerul Justiției avea obligația de a transpune directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în procedurile penale, cu termen în octombrie 2013. Deci exista o presiune pentru a scoate cât mai repede o lege. Există și alte câștiguri la minister – venituri din taxe, amenzi și cotizații, câteva posturi în plus (art. 63(1)), ceva echipamente informatice (art. 61(1)) – dar nimic spectaculos. Poate cele câteva sinecuri în mamutul administrativ care se dorește creat pentru traducători, nici ele însă suficiente pentru a justifica susținerea legii.

Există în schimb în peisajul traducerilor din ultimii zece ani o asociație, Uniunea Națională a Traducătorilor Autorizați din România, pe scurt UNTAR, cu o agendă foarte clară de excludere a SRL-urilor de pe piața traducerilor. O simplă căutare după Ștefan Macovei sau Ovidiu Martin Jurj e suficientă pentru a înțelege ce vor ei de fapt: „’… și să fiu traducător slavelancer pe unde apuc, în loc să mă bucur și eu de binefacerile socialismului și să fiu muncitor-traducător la un notariat de stat și să am siguranța viitorului și tot ce îmi trebuie. Mi-e dor de România socialistă și o vreau înapoi!”

Probabil insistența UNTAR, corelată cu indiferența MJ au condus la scoaterea în grabă a unui proiect de lege care a preluat aproape fără discenrământ propunerile abuzive ale unor fanatici.

Cine mai e afectat, în afară de traducători?

Notarii și avocații, care în prezent angajează traducători autorizați sau sunt ei înșiși traducători autorizați. Instituțiile statului, care nu vor mai putea beneficia de traduceri autorizate. Firmele care depun orice fel de acte traduse la orice fel de instituție. Simplul cetățean. Noi toți.

Încă nu sunt comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *