Regulile secrete ale apucăturilor englezești

De 1

Am descoperit la librăria mea preferată, plasată strategic lângă parcul Kisseleff, o carte din acea categorie rară, pentru lectura căreia ești tentat să îți iei o zi liberă de la serviciu. Singura problemă – care n-ar trebui să fie o problemă la valoarea voastră – este că volumul cu pricina nu a fost tradus în română, el fiind scris de un antropolog din Anglia, pe numele ei Kate Fox. Doamna în cauză este cercetător la Social Issues Research Center din Oxford, dar și antropolog din tată-n fiică, iar cartea ei se ocupă îndeaproape de apucăturile sociale ale iubiților săi compatrioți, după cum se arată înca din titlu: Watching the English – The Hidden Rules of English Behaviour.

Comportamentul englezilor este subiect de bancuri de zeci de ani, inclusiv printre nativi, așa că de ce n-ar fi devenit și subiectul unei cărți scrise de un om de știință cu acte în regulă? Kate și-a strâns concluziile după o lungă și elaborată observație participativă (adică o implicare cu trup și suflet în situațiile sociale investigate), din care au rezultat cam 400 de pagini absolut savuroase.

Ideea de bază e că englezii au reguli pentru orice. Când vine vorba de interacțiune socială, care nu e punctul lor forte, englezii își confirmă și își afirmă insularitatea, prin cele două mari coordonate de interferență: conversația și comportamentul.

Regulile auto impuse și propovăduite din tată-n fiu nu denotă dragostea de disciplină a englezului, ci contracararea unei firi mai degrabă violente și inhibate social. Englezul nu e un salonard înnăscut. Lui nu îi place să vorbească de dragul de a vorbi. Mai pune și obsesia lui pentru intimitate și viață privată, mai pune și gândirea empirică și extrem de pragmatică, mai pune și disprețul pentru filozofia abstractă, anti-intelectualismul și spiritul de Gică-contra, și iese un dezastru.

Deoarece, conform acestor date, ar rezulta că nu ai ce vorbi cu englezii. Sau, mai corect, nu ai avea cum să intri în vorbă cu ei. Ceea ce nu e departe de adevăr, așa că s-au inventat niște lubrifianți sociali care să spargă gheața. Respectiv discuțiile despre vreme și alcoolul.

Primul e și cel mai la îndemână, fiind gratuit, și se cultivă cu același entuziasm de 200 de ani încoace, iar asta pentru că vremea pe insula lor iubită nu este atât variată, cât mai ales schimbătoare. Un alt motiv este și că subiectul discuției este unul neutru, care nu dezvăluie nimic din intimitatea interlocutorului, intimitate la care englezii țin atât de mult.

Dar nici discuția despre vreme nu trebuie purtată oricum. Dacă de pildă englezul se plânge că iar e frig afară, iar ție întâmplător îți place frigul, să nu faci greșeala să îi spui asta, pentru că ai fi imediat luat drept bădăran. Dar ca să nu fii total nesincer și nici să nu îți lezezi partenerul de vorbă, poți face o concesie replicând: da, e foarte frig, dar bine măcar că nu plouă.

Celălalt lubrifiant social, alcoolul, costă, ce e drept, dar are marele merit de a transforma doi necunoscuți în prieteni pe viață (pe durata consumului, nu și după). Tot băutura cu multe grade a transformat Anglia în țara cu cea mai mare rată de mame adolescente din Europa. Că altfel, englezoiacele se auto-declară reginele gheții. Până la primul pub.

Pentru cei care nu au chef totusi de flotări antropologice, e bine de știut că matricele comportamentale ale englezilor sunt însuflețite cu multă acuratețe în personalitățile tuturor prietenilor lui Winnie the Pooh, autoarea cărții afirmând că englezul suferă, printre altele, de ipocrizie, moderație, reflexe, inhibare socială, dar și de Eeyorihness. Un cuvant intraductibil pentru cei care nu-l cunosc pe măgarul cel mov din cărțile lui A.A. Milne.

Dacă îți place să pui mâna pe carte în timp ce citești, mergi la librăriile Nautilus și Anthony Frost, dacă nu, apelează cu încredere la bătrânul Internet.

Vizitează-ne și la www.casadetraduceri.ro

Încă nu sunt comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *